
La data de 24 februarie 2023, Agenția Relații Funciare și Cadastru, în calitate de Agenție de sprijin a Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” în vederea realizării Proiectului Înregistrare și Evaluare Funciară, finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare, a organizat o ședință a grupului de lucru în cadrul căreia compania “Sterix-Consulting” SRL a prezentat proiectul Conceptului documentului “Culegerea indicilor comasați ai valorii de reconstituire (de înlocuire) a clădirilor și edificiilor, construite în Republica Moldova”.
“Culegerea indicilor comasați ai valorii de reconstituire (de înlocuire) a clădirilor și edificiilor, construite în Republica Moldova” va constitui parte componentă a Standardelor Naționale de Evaluare, fiind unul dintre cele mai complicate și importante documente, care va asigura evaluatorii practicieni cu informație actuală necesară atât pentru evaluarea individuală cât și evaluarea masivă a bunurilor imobile.
La ședința grupului de lucru au participat reprezentanți ai mediului academic, ingineri proiectanți, devizieri, evaluatori, precum și specialiști locali din cadrul Proiectului Înregistrare și Evaluare Funciară. Discuțiile pe marginea proiectului Conceptului au fost utile și constructive, iar recomandările participanților vor fi luate în considerație la definitivarea documentului.
