
În perioada 26-30 septembrie 2022, oficiali din cadrul Agenției Relații Funciare și Cadastru și alte instituții publice din Republica Moldova au participat la o vizită de studiu organizată de Administrația Geodezică de Stat din Croația, în contextul implementării proiectului Twinning ”Îmbunătățirea serviciilor de date spațiale din Republica Moldova conform standardelor UE”, finanțat de Uniunea Europeană.
Delegația din partea Republicii Moldova a inclus oficiali de la Agenția Relații Funciare și Cadastru, Î.S. INGEOCAD, Agenția Servicii Publice (Departamentul Cadastru), Î.S. IPOT, Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor, Î.S. Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) și Primăria mun. Ungheni.
Vizitele au fost organizate la Administrația Geodezică de Stat din Croația (SGA), Facultatea de Geodezie, Universitatea din Zagreb, Agenția de Plăți pentru Agricultură, Pescuit și Dezvoltare Rurală, Oficiul cadastral regional Zadar și Primăria orașului Zagreb.
Funcționarii croați din cadrul Administrației Geodezică de Stat au prezentat informații cu privire la situația implementării Directivei UE INSPIRE în Republica Croația, partajarea datelor prin intermediul serviciilor de rețea din domeniul de activitate a SGA, activități în domeniul infrastructurii naționale de date spațiale din Croația, cadastrul edilitar, registrul denumirilor geografice, introducere în proiectele finanțate de UE în cadrul SGA, STOKIS, zboruri cu dronele – cadrul juridic, imagini aeriene realizate cu drone și captare aeriană multi-senzorială - LIDAR. Suplimentar, s-a discutat implementarea proiectelor finanțate de Banca Mondială în domeniul administrării funciare in perioada 2003 până în prezent.
Totodată, partenerii croați au relatat despre activitățile de cercetare cu implicarea datelor spațiale (Facultatea de Geodezie, Universitatea din Zagreb), sistemele informaționale aplicate la implementarea conceptelor de smart city – oraș inteligent (Primăria orașului Zagreb), soluția datelor spațiale în cadrul Agenției de Plăți pentru Agricultură, Pescuit și Dezvoltare Rurală, precum și înregistrarea bunurilor imobile și Sistemul comun de informații cadastrale (oficiul cadastral Zadar).
Vizita de studiu a avut loc în contextul realizării activităților proiectului Twinning menționat mai sus, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de consorțiul condus de Administrația Geodezică de Stat din Croația în calitate de instituție lider din partea statelor membre UE, cu sprijinul instituțiilor junior din partea statelor membre UE: Oficiul Central de Geodezie și Cartografie din Polonia și Agenția pentru Întreprinderi din Țările de Jos. Aceste instituții sunt, de asemenea, susținute de experți pe termen scurt de la Facultatea de Geodezie a Universității din Zagreb, Croația, și Cadastru din Olanda, în timp ce Agenția Centrală de Finanțe și Contractare din Croația asigură gestionarea administrativă și financiară a proiectului Twinning.
Persoana de contact: Tatiana Cebotari, Asistent CRT, cebotari.tanea81@gmail.com ; +373 69237979.
